Wishlist
0 Coș

Nu ai niciun produs în coș.

Transport în 72 de ore
De ce am pielea tot mai sensibilă?

De ce am pielea tot mai sensibilă?

0 comentarii

Ți s-a întâmplat vreodată ca după folosirea unui produs o perioadă mai mare de timp să ai reacții alergice? Sau chiar după folosirea lui pentru o scurtă perioadă de timp pielea ta să devină mai sensibilă?

Folosim tot felul de creme, seruri, creme antiacneice, demachiante ș.a.m.d, unele recomandate, altele arătau bine în magazin, sau pur și simplu am auzit noi că sunt bune.

Există câteva reguli în alegerea unui produs, cum ar fi ingredientele și faptul că trebuie să fie formulat pe tipul nostru de ten.

Pielea sensibilă, iritațiile, mâncărimea de la nivelul ei, devin probleme destul de frecvente în ultima vreme. (Despre probleme cu care ne confruntăm cel mai mai des găsiți aici).

Astăzi vom vorbi despre cum produsele ne pot agresa pielea, despre ce produse sunt cel mai ok de folosit și ce ingrediente să evităm. Și cel mai important, cum ne dăm seama că un produs nu este bun pentru pielea noastră.

  1. Cum determini dacă un produs îți irită pielea?
  2. Ce ingrediente ne fac rău? De ce se întâmplă asta ?
  3. Ce ar trebui să facem? Ce produse să folosim?

1. Cum determini dacă un produs îți irită pielea?

Frumusețea pielii noastre ține foarte de mult de inteligența acesteia, fiind prima linie a sistemului nostru imunitar și are niște skilluri foarte bune de comunicare atunci când ceva ne provoacă probleme.

Semnele care trebuie să ne alarmeze și să ne facă să realizăm că tenul nostru se sensibilizează pot începe prin:

  • Roșeață și o senzație de ardere
  • Furnicăturile și usturimea ( excepție AHA și vitamina C, dar atenție dacă este o senzație care se intensifică și durează mai mult de câteva minute opriți folosirea, de asemenea aici intră și retinolul)
  • Mâncărimea 
  • Umflături, erupții cutanate, reacții alergice

Dacă tenul tău are tendința de înroșire și inflamare, Kit -ul RELAX SKINCARE ESSENTIALS de la Nourish London este conceput să calmeze pielea sensibilă, având și efect anti-inflamator. 
Disclaimer: Nu doar acestea sunt semnele unei pieli iritate ci de multe ori și faptul că tenul este foarte uscat și se descuamează.

Hidratarea este esențială. Pure Moisturizing intens hidratantă de la Dermafin pe bază de plante este recomandată pentru pielea uscată și sensibilă.

NOT FUN! 

Atunci când pielea este în permanență expusă la iritații, aceasta își slăbește capacitatea de auto-vindecare, bariera de protecție se distruge și drept urmare poate deveni reactivă, fiind expusă ușor la infecții și boli. Mai mult de atât, pielea iritată are șanse mai mari să dezvolte riduri, pete maronii și alte semne ale îmbătrânirii.

All in one package! Bune de luat peste tot cu tine, Kit-ul de travel Ultra Soothing Line R4 de la Dermafin calmează, hrănește si restaurează pielea sensibilă și iritată.

2. Ce ingrediente ne fac rău? De ce se întâmplă asta ?

Este atât de ușor să cumperi produse cosmetice… intri într-un magazin te uiți ce îți place, ambalajul este frumos, cineva ți-a recomandat un produs, ai auzit că e bun, etc, motive găsim și magazine drugstore de asemenea. DAR, și aici există un mare DAR: uităm să ne uităm la ingredientele pe care le conțin. Pentru a vă fi mai ușor vă prezentăm o listă de ingrediente pe care să le evitați! 

De ce să evitați toate ingredientele nocive? Pentru că 60% din ce punem pe piele ajunge în corp!

  • Parabeni: deja majoritatea știu că trebuie să evite parabenii, principalul motiv este că aceștia pot perturba hormonii, declanșând o diviziune celulară, crescând riscul de cancer, afectând fertilitatea și provocând iritații ale pielii. 
    • Ex: metilparaben, butilparaben, propilbaraben, izobutilparaben, etilparaben.
  • Parfumul sintetic: Aproape fiecare produs cosmetic conține și noi suntem încântați de mirosul plăcut, din păcate poate conține o combinație “fantastică” de iritanți sau alergeni.
    • Nu vorbim despre parfumul natural al ingredientelor organice, ci doar de parfumurile sintetice, unde de cele mai multe ori nu sunt divulgate ingredientele specifice care îl alcătuiesc.
  • Coloranți: foarte simpatice produsele colorate, dar coloranții sunt ingrediente iritante și nu au o valoare benefică pentru piele.
  • Dietanolamina(DEA), în general se găsesc în produsele care fac spumă, provoacă iritații destul de puternice atât pielii dar și ochilor, iar în urma reacțiilor provocate se pot forma nitrozaminele-substanțe cancerigene.
    • Ex: cocamida DEA, lauramida DEA, monoetanolamida MEA, trietanolamina TEA
  • Sodium Lauryl Sulfate (SLS) și Sodium Laureth Sulfate (SLES) – se folosesc ca agenți de curățare și emulsionare. De asemenea, provoacă iritații, sensibilizează pielea dar poate provoca răspândirea impurităților.
  • Glicolul din polietilenă(PEG) au proprietăți de întărire a produselor și pot deveni iritanți.
  • Formaldehida : este folosit drept conservant cu efecte alergenice și cangerice, provocând erupții cutanate.

Sperăm că v-am trezit interesul iar la următoarea sesiune de cumpărături să fiți atenți la ingredientele pe care le au produsele. Suntem conștienți că este destul de dificil să evităm toate substanțele nocive, dar este un proces ce se poate controla.

3. Ce ar trebui să facem? Ce produse să folosim?

Probabil acum deja citiți eticheta produselor pe care le folosiți și vă întrebați cu ce să le schimbați. Avem vești bune și o variantă la îndemâna tuturor: produsele organice, naturale și vegane AKA cele cu o listă mică de ingrediente.Pe scurt cosmeticele naturale/organice/vegane, în funcție de tipologie, au ingrediente extrase din plante, non-toxice, non-alergenice, nu conțin ingrediente de natură chimică sau sintetică. (Puteți găsi AICI o exemplificare mai detaliată).

Oferind o protecție dermică excepțională, crema de fata Wrapped in love calming anti-pollution este certificată organic și combină bio-activi validați științific, uleiuri vegetale și extracte din plante pentru a hrăni și calma în profunzime. De altfel, toată gama Little Butterfly London este dedicată pielii sensibile a copiilor dar și a mamelor.

DE REȚINUT!

  • Pe etichetă veți găsi întotdeauna lista de ingrediente folosite la realizarea produselor cosmetice! 
  • Faceți un test de sensibilitate înainte să utilizați produsul. Puneți o cantitate pe mână ți așteptați de la 48 la 72 de h.
  • Verificați pe etichetă dacă produsul este testat hipoalergic, dacă este testat dermatologic, dacă nu irită pielea.

Recomandările noastre atunci când vine vorba de un ten sensibil, agresat sau iritat este să folosiți produse ce au fost formulate special pentru o astfel de problemă.

Pentru un machiaj on-point, BB Cream-ul de la Soroci adoptă nuanța tenului tău, îl protejează de soare având SPF 50 și este ideală pentru un ten sensibil.

Atunci când avem un ten iritat și sensibil exfolierea este foarte dificilă de făcut pentru că ne poate provoca mai rău leziuni. 

Soroci Fucoidan Pads sunt concepute să calmeze, să nu irite, eliminând delicat celulele moarte ale pielii.P.S. De ce este importantă exfoliere am explicat aici .

Crema Gel Rice Pure 2in1, calmează, întărește și hidratează pielea uscată și sensibilă. 

Formula de gel-cremă se poate personaliza în funcție de nevoile specifice pielii.

  • Pentru rutina de dimineață sau în perioada de primavară – vară când pielea este mai puțin uscată folosiți două măsuri de gel și o măsură de cremă pentru a calma pielea iritată.
  • Pentru rutina de seară sau în perioada de toamnă – iarnă când pielea are nevoie de o hidratare intensă folosiți o măsură de gel și două măsuri de cremă pentru o hidratare adecvată.

Bio Correction Ampoule Collagen R4 de la Dermafin regenerează pielea, conferă elasticitate și este o soluție ideală pentru recuperarea și calmarea pielii sensibile.

TO DO!

Orice produs care vă poate provoca orice fel de iritație trebuie oprit! Dacă un produs pe care l-ați mai folosit începe să vă provoace probleme opriți folosirea!

Let us know what you have to say:

Emailul tău nu va publicat. Completează cerințele marcate cu *

#bewellstore pentru prietenii noștri de pe Instagram!
Închide Coșul tău
Nu aveți niciun produs în coș.
Puncte